Ultimul soi de pepene galben obţinut de horticultorii buzoieni are gust de coniac şi va fi pe piaţă din sezonul următor. Cei mai fericiţi la auzul veştii că ar putea mânca un pepene cu gust de coniac sunt clienţii bodegilor din zona centrală a municipiului Buzău.
Imaginaţia inginerilor horticoli din Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă Buzău a mai doborât o barieră, dacă ar fi să ne luăm după un fruct micuţ, uşor alungit, cu o greutate care nu depăşeşte trei kilograme şi care deocamdată creşte doar în serele staţiunii.
Este vorba de pepenele cu gust de coniac, ale cărui seminţe se speră să fie scoase la vânzare cât de curând, imediat ce fructul va fi omologat şi care completează galeria unor soiuri de legume şi fructe ciudate, care nu seamănă cu niciun sortiment cultivat până acum în România.
Pepenele “coniac”, care a ajuns în această perioadă la maturitate, are o culoare galben verzuie şi este rodul a 20 ani de cercetări ale doctorului în horticultură Costel Vânătoru.
În afară de acest soi de pepene galben, experimentele horticultorilor buzoieni au dus şi la alte fructe cu un gust deosebit de cel clasic.
Inginerul buzoian speră ca odată cu apariţia pe piaţă a unor produse diferite de cele tradiţionale să fie vindecate şi anumite pofte.„Mi-am dat seama că această specie are o disponibilitate genetică de a-şi modifica aroma şi gustul. Aşa am creat soiuri cu aromă de ananas, kiwi, vanilie şi coniac. Deşi nu am făcut studii detaliate pe acest pepene, sperăm totuşi ca să reducă şi tentaţia unora de a consuma alcool în exces” adeclarat doctorul în horticultură Costel Vânătoru.
Clienţii bodegilor din zona centrală a municipiului Buzău au fost entuziasmaţi când au gustat din primul pepene cu miros şi gust la fel ca al licorii din pahare. “Cred că aş putea să mă las şi de băutură dacă aş găsi de cumpărat un pepene ca asta”, a spus Ion Simion, de 75 de ani.
Cu toate acestea, medicii psihiatrii buzoieni, care se confruntă în ultimul timp cu tot mai mulţi pacienţi care suferă de alcoolism cronic, sunt sceptici şi nu cred că beţivii vor putea renunţa definitiv la pofta de a bea un păhărel graţie acestui pepene. “Un fruct cu gust de alcool le trezeste şi mai mult pofta. Mai mult, dacă au lasat de câtva timp băutura şi mănâncă acest pepene, s-ar putea să le vină chef să mai bea şi un coniac. Deocamdată nu se cunoaste un medicament sau un fruct foarte eficace împotriva acestui flagel”, a declarat psihiatrul Nicolae Enache.
La două luni de la moartea comandorului Nicolae Jianu, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc are un nou comandant. Zilele trecute, în cadrul unei ceremonii, comandorul Nicolae Grigorie a fost numit în funcţia de comandant al unităţii.
La eveniment a fost prezent şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, gen. mr. dr. Aurel Stanciu. În cele două luni, comanda Şcolii de Aplicaţie dela Boboc a fost asigurată de comandor dr. Emil Cimpoca, adjunct al comandantului.
Comandorul Nicolae Grigorie s-a născut la 23 ianuarie 1964, în comuna Vânători, jud. Mehedinţi, este căsătorit şi are două fete. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, specialitatea naviganţi, în anul 1986 şi a urmat cursuri de perfecţionare şi de carieră în ţară şi în străinătate.
Clipul este filmat in jud. Buzau, produs de SNap, piesa este produsa in totalitate de P.A.S Records Buzau. La doar doua saptamani de la lansare piesa a strans un numar impresionant de vizualizari de acest lucru Stagiar spunand ca este foarte multumit. Acesta spera ca in Decembrie 2010 sa lanseze urmatorul clip si primul proiect Stagiar(VremTOT).
Ultima actualizare în Joi, 02 Septembrie 2010 11:23
“Te iubim, Duduş! Nu te vom uita niciodată!”, strigă către ceruri prietenii doctorului Muşat Doboş
Miercuri, 01 Septembrie 2010 09:42
Fie că l-au cunoscut personal sau doar au auzit de el, buzoienii sunt consternaţi de dispariţia fulgerătoare a medicului Muşat Doboş, Duduş, cum îi spuneau prietenii. A fost unul dintre cei mai vechi medici din maternitatea din Buzău care a ajutat la venirea pe lume a mii de copii.
A fost omul la care găseai întotdeauna o vorbă bună sau o glumă de calitate. Şi nu în ultimul rând, deşi mulţi nu ar crede, a fost omul timid care se ascundea de cele lumeşti în spatele pianului şi cânta ore în şir în casa sa de la Mierea.
Vestea că doctorul Muşat Doboş a murit, a căzut ca un trăznet asupra prietenilor şi cunoscuţilor. Dimineaţa mohorâtă avea parcă să vestească tragica veste pe care au primit-o colegii de la Maternitate la primele ore ale zilei de luni. Aici, colegii refuză şi acum să creadă şi îl aşteaptă să deschidă uşa biroului şi să salute asistentele voios, cum o făcea de obicei. Faptul că a fot un om deosebit o demonstrează mesajele lăsate de buzoieni pe site-ul nostru.
"Regret enorm dispariţia acestui mare OM. Fără el, cei doi copii ai mei nu s-ar fi născut. L-am considerat întotdeauna Dumnezeul copiilor mei. Prea devreme a urcat la ceruri. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!", scria Puia Leca.
"Ma bucur ca am putut cunoaşte un om ca domnul doctor Doboş. Sper că eforturile sale vor fi răsplătite măcar acum. când nu se mai afla printre noi, lucru care sunt sigură că il regreta foarte multă lume, deoarece era unul dintre cei mai buni doctori din judeţul Buzău....DUMNEZEU SA IL IERTE", mărturiseşte Alina.
"Profesionist desăvârşit! Luptător împotriva 'sistemului'! Odihnă veşnică, DUDUŞ !", a fost mesajul postat de Florin Cristea.
"Împreună cu părinţii mei le spunem sincere condoleanţe familiei şi regretăm enorm moartea acestui om deosebit care, credem cu toţii, că a plecat prea repede de lângă cei pe care ii iubea şi ţinea foarte mult la ei. DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!!!!!", spune Andreea Minica. "A fost un OM cu un caracter deosebit , căruia îi păsa de oameni! Ştia să asculte, să înţeleagă şi să fie inteles. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !" - Fănică IT.
Carmen Flodoroiu: "Rămâi fără cuvinte atunci când afli că cineva de o rară omenie a părăsit aceasta lume! A fost un OM! Fără a îmi pune probleme existenţialiste stau şi gândesc la faptul că lupţi cu disperare pentru a împlini ceva, sistemul nu mişcă un deget să te ajute, iţi creează doar probleme iar nivelul de stress se ridică la cote maxime şi iei calea drepţilor fără să te bucuri de rezultatele muncii tale. Sper că se va găsi un om care să-i continue idealurile ! DUMNEZEU SĂ ÎL IERTE ŞI SĂ IL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!"
Acestea sunt doar o parte dintre mesajele postate la noi pe site, cuvinte emoţionante care demonstrează calitatea de om şi de medic a doctorului Muşat Doboş.
Judeţul Buzău ar putea deveni gazda celui mai mare parc de centrale eoliende din Sud-Estul Romaniei. Comuna Gherăseni este locul în care se fac, acum, studii pentru instalarea unui parc de eoliene care va aduce profituri uriaşe comunităţii locale.
Pe izlazul din localitatea buzoiană Gherăseni se fac deja studii iar dacă rezultatele sunt pozitive anul viitor se începe construcţia. La final, localnicii vor avea parte de iluminat public în comună gratuit, iar în visteria Primăriei vor intra anual mai bine de 60.000 de euro. Cu o populaţie de 3.200 de locuitori, Gherăseni va fi prima comună buzoiană care va avea lumină de la morile de vânt. Administraţia localităţii se asociază cu investitorul şi în acest mod va adue bani la buget.
Tradiţie în negocieri
De-a lungul timpului, la Primăria Gherăseni s-au perindat mai mulţi investitori care s-au arătat interesaţi să construiască pe izlazul din comună un parc de centrale eoliene. Zona este una aflată, cum spun specialiştii, „în calea vântului".
Aflată în inima Bărăganului, comuna „beneficiază" în toate anotimpurile de vânt puternic şi se poate lăuda şi cu un izlaz mare, pe care ar încăpea şi animalele, măcar într-o parte a acestuia. Un singur investitor a venit însă cu o ofertă concretă.
„Am bătut palma"
"A venit un reprezentant al firmei Tecon din Bucureşti cu un plan concret, mi-a explicat ce vrea şi care este planul şi am bătut palma", povesteşte Vasile Ţintă, primarul comunei.
Mai mult: "Ei au vrut iniţial să le concesoinez terenul dar nu am fost de acord şi suntem un fel de asociaţi. Eu îi pun la dispoziţie terenul iar el în dă în schimb 3.000 de euro pentru fiecare turbină anual şi îmi furnizază 100.000 de kilowaţi anual", ne-a mai declarat Vasile Ţintă, primarul comunei Gherăseni.
Firma Tecon din Bucureşti este specializată în construcţii şi proiecte de investiţii. În urmă cu o lună, pe islazul din comună, unde va fi amplasat parcul, a fost ridicat un stâlp înalt de 250 de metri care măsoară viteza cu care bate vântul ca să se poată stabili exact dacă este o investiţie profitabilă. Aceste măsurători vor dura un an de zile, după aceea urmând să înceapă construcţia morilor de vânt. Parcul de 20 de centrale va fi amplasat pe o suprafaţă de 250 de hectare şi se vrea a fi unul dintre cel mai mari din Sud-Est.
"Nu ştiu eu, mamă, ce vor să facă, dar dacă vine lumina de la morişcă, e tare bine, că, uite, nimeni nu-ţi mai dă nimic gratis în ziua de azi", ne-a spus Tuşa Maria, o femeie de 79 de ani.